Totul despre mărirea buzelor cu acid hialuronic

Puține persoane sunt binecuvântate cu o pereche de buze pline, voluptoase și perfect conturate. Cele care nu s-au născut cu un aspect seducător și cu arcul lui Cupidon modelat de zeii greci înșiși, pot profita de una dintre cele mai populare și, totodată, neinvazive modalități de a obține temporar buze mai pline, cu mai mult volum și în mod natural cu ajutorul acidului hialuronic (AH).

Dar care sunt brandurile de fillere cu acid hialuronic (AH) pentru buze? Pentru cât timp sunt vizibile rezultatele obținute de la umpluturile de buze? Există efecte secundare? În continuare cele mai bune răspunsuri la întrebările pacientelor interesate de mărirea buzelor cu AH. 

Care sunt brandurile de fillere cu acid hialuronic (AH) pentru buze?

Există o varietate de fillere cu acid hialuronic diferite din care poți alege, fiecare substanță de umplere fiind categorizată în funcție de grosime, longevitate și specialitate în tipul de tratament. Unele dintre cele mai populare branduri de injectabile cosmetice pe care se bazează procedurile de mărire a buzelor sunt Restylane, Juvéderm, Jalupro, Teosyal și Merz.

Juvéderm este brandul numărul 1 la nivel mondial de fillere pe bază de AH, iar rezultatele obținute pot dura între 9 și 24 de luni în funcție de tratamentul ales. Această substanță de umplere se integrează în țesutul subcutanat, pentru a crea un aspect natural.

Pentru cât timp sunt vizibile rezultatele obținute de la umpluturile de buze?

Toate fillere pe bază de AH oferă efecte temporare, însă la o primă căutare pe Google poți găsi peste 10 articole diferite cu 10 răspunsuri la fel de diferite despre durata efectelor. Motivul variației este că un răspuns clar nu este tocmai simplu. 

Longevitatea substanțelor de umplere depinde de mai mulți factori care variază de la alegerile inițiale pe care le face o pacientă, cum ar fi brandul de fillere injectat și cantitatea de substanță utilizată, la factori mai abstracți, cum ar fi metabolismul, și modul în care își mișcă și folosește buzele în fiecare zi. Mai simplu spus – este diferit pentru fiecare corp. 

Acestea fiind spuse, o estimare rezonabilă pentru cât timp te poți aștepta ca rezultatele obținute de la umpluturile de buze să reziste (pentru orice brand) este de minimum 4-6 luni și, în funcție de produs, de maxim 24 luni.

Există efecte secundare?

Pacientele se pot aștepta la vânătăi, umflături și dureri ușoare după tratament. Aceste efecte pot dura până la două săptămâni până când substanța se metabolizează complet, deși majoritatea pacientelor raportează că substanța se instalează după câteva zile. Fillerele cu acid hialuronic, precum Juvéderm, atrag apa în celule, astfel încât pacientele se pot aștepta la umflături ușoare în primele 48 de ore.

Pentru rezultate satisfăcătoare, medicul estetician este foarte atent și lucrează cu foarte mare grijă, însă pacientele care nu fumează, nu se expun la soare și mențin un nivel ridicat de hidratare beneficiază de un efect mai îndelungat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Call Now Button