BOTOX, JUVEDERM ȘI FILLERELE FACIALE – CE PROCEDURĂ INJECTABILĂ POȚI ALEGE ȘI DE CE 

Efectele îmbătrânirii pot fi destul de demoralizante atunci când încep să lase semne vizibile asupra chipului. Pielea începe să prezinte primele semne de îmbătrânire începând cu vârsta de 25 de ani: linii fine în jurul ochilor și riduri de expresie adâncite la colțurile gurii și peste frunte.

Modificările hormonale ale corpului, expunerea constantă la soare sau poluare pot fi diverse motive pentru deteriorarea pielii. Pentru tratarea non-invazivă a îmbătrânirii premature și nu numai, alegerea procedurilor injectabile oferă o opțiune sigură și convenabilă pentru persoanele ce își doresc o rejuvenare facială.

Botox, Juvederm și fillerele faciale, toate aceste opțiuni sunt proceduri injectabile minim invazive, rapide și lipsite de riscuri care pot fi folosite pentru augmentarea buzelor și oferirea unui plus de volum în diferite regiuni ale feței, pentru estomparea ridurilor și îmbunătățirea aspectului pielii. Rezultatul este un look natural – rejuvenat, mai proaspăt, mai atractiv.

Ce este Toxina Botulinica?

Botox înseamnă toxina botulinică, un tratament eficient și sigur care poate produce o relaxare musculară în zonele injectate provocând dispariția sau estomparea ridurilor orizontale din zona frunții, ridurilor dintre sprâncene și a ridurilor de la coada ochilor. 

De exemplu, ca să prevenim apariția formării de noi riduri putem injecta toxina botulinică sau Botox-ul direct în mușchii din jurul ochilor. Ca tratament estetic, substanța poate fi injectată în cantități mici, direct în mușchii de expresie ai feței pentru a relaxa musculatura facială. În afară de tratamentele împotriva ridurilor ori spasmelor pleoapelor, Botox-ul este utilizat și pentru tratamentul hiperhidrozei – a transpirației abundente, pentru prevenirea migrenelor cronice și alte afecțiuni.

Tratamentele cu Botox durează câteva minute, iar efectele încep să apară după 2-4 zile și pot dura între 3-6 luni, după care procedura trebuie reînnoită.

Ce este Juvederm?

Juvederm este un filler facial pe bază de acid hialuronic aprobat de FDA, utilizat pentru corectarea semnelor de îmbătrânire pe diferite regiuni faciale. Această procedură injectabilă non-invazivă se concentrează pe tratamentul ridurilor fine și definirea subtilă a buzelor, netezirea pliurilor și depresiunilor cutanate, creșterea elasticității pielii, reîmprospătarea aspectului, îmbunătățirea profilului sau definirea trăsăturilor. De asemenea, acest gel inectabil pe bază de acid hialuronic, poate recrea pierderea de volum facial și contura regiunea bărbiei și liniei mandibulare.

Tratamentele cu Juvederm durează câteva minute, oferă rezultate imediate, iar efectele durează de la 6 la 12 luni, în funcție de gradul de reticulare a produsului folosit. În plus, tratamentele cu acid hialuronic sunt reversibile.

Ce sunt fillere faciale?

Fillere faciale sunt, de asemenea, substanțe medicale injectabile, utilizate pentru revitalizarea pielii prin înlocuirea volumelor faciale pierdute în zonele în care au fost injectate. Există diferite tipuri de fillere, cum ar fi fillere pe bază de acid hialuronic, fillere care stimulează colagenul și substanțe compuse din molecule de silicon.

Pentru obținerea unor rezultate personalizate, îndrăznește să faci schimbarea la care visezi și programează-te acum la o consultație.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Call Now Button